Creierul nostru face încontinuu
conexiuni între fiecare părticică de informaţie pe care o acumulează
prin intermediul simţurilor. Să fie acesta mecanismul prin care devenim
conştienţi de ceea ce vedem? În continuare, despre o încercare
promiţătoare de a defini conştiinţa.
Înţelegerea procesului conştiinţei ar
putea părea a fi un pas în necunoscut sau poate în ceea ce nu va fi
niciodată cunoscut, dar Giulio Tononi de la Universitatea
Wisconsin-Madison nu a fost demotivat de asta.
Prima încercare a
sa a constat în găsirea unei bune definiţii a conştiinţei prin reducerea
la cele mai esenţiale elemente ale sale. El s-a gândit că fiecare
moment de conştientizare reprezintă o fuziune a informaţiilor provenind
de la toate simţurile noastre. Culorile, mirosurile şi sunetele unei
experienţe sunt imposibil de izolat unele de altele, excepţie făcând
acţiunile deliberate cum ar fi închiderea ochilor. În acelaşi timp,
fiecare acţiune conştientă reprezintă un eveniment unic, care nu se va
mai repeta niciodată. În termeni computaţionali, aceasta înseamnă că un
centru al conştiinţei din creier realizează două lucruri: el dă un sens
cantităţilor de informaţie potenţial vaste şi, la fel de important,
adună laolaltă această informaţie într-o singură imagine coerentă care
diferă de orice am experimentat sau vom experimenta vreodată.
Poate
că cel mai bun mod pentru a înţelege acest lucru este să luăm în
considerare diferenţa dintre creier şi o cameră digitală. Deşi ecranul
pare a afişa o imagine completă ochilor noştri, camera pur şi simplu
tratează imaginea ca o colecţie de pixeli separaţi, care lucrează în mod
complet independent unul faţă de celălalt; aceasta nu combină niciodată
informaţia pentru a descoperi legături sau modele. Din acest motiv, ea
prezintă un grad foarte redus de "integrare” şi conform teoriei lui
Tononi, nu este conştientă. Creierul, pe de altă parte, caută în mod
constant legături între fiecare bucăţică de informaţie care ajunge la
simţurile noastre, lucru care ne permite să fim conştienţi de ceea ce
vedem.
Fizicienii nu au fost foarte atenţi
la măsurarea cantităţii de informaţie care poate fi deţinută şi
integrată de un sistem, astfel încât Tononi a construit singur
ecuaţiile. Rezultatul este o cantitate cunoscută ca "phi”. "În
acest moment mă pot reîntoarce în domeniul neurobiologiei cu această
teorie experimentală: orice centru de conştiinţă trebuie să prezinte un
nivel mare de phi, iar alte sisteme nu trebuie să posede această caracteristică”, spune Tononi.
Unele
descoperiri anatomice acceptate oferă siguranţă acestei teorii
experimentale. De exemplu, noi ştim următorul lucru: cortexul cerebral
este crucial pentru experienţa conştientă – orice vătămare adusă
creierului în acest loc va avea un efect asupra vieţii tale mintale. În
schimb, cerebelul nu este necesar pentru procesul de conştientizare,
lucru care este o enigmă având în vedere faptul că cerebelul conţine de
două ori mai mulţi neuroni decât cortexul cerebral.
Atunci când
Tononi a analizat cele două regiuni folosindu-şi teoria, totul a avut
sens: cortexul cerebral ar putea prezenta mai puţini neuroni, dar
celulele sunt foarte bine conectate una de cealaltă. Ele pot deţine mari
cantităţi de informaţie şi, de asemenea, o pot integra pentru a genera o
singură imagine coerentă – nivelul de phi este foarte ridicat.
Cerebelul este asemănător camerei digitale: el ar putea conţine mai
mulţi neuroni decât cortexul cerebral, dar există mai puţine
interconexiuni şi nicio imagine coerentă – nivelul de phi este scăzut, cu alte cuvinte.
"Am
studiat conştiinţa timp de 25 de ani, iar teoria lui Giulio este cea
mai promiţătoare”, spune Christof Koch de la California Institute of
Technology din Pasadena. "Este puţin probabil că această teorie va
reprezenta ultimul cuvânt în domeniu, dar merge în direcţia corectă –
realizează predicţii. Acest lucru mută conştiinţa în afara domeniului
metafizicii speculative.”
Stingeţi luminile
Teoria
lui Tononi poate explica, de asemenea, ce se întâmplă atunci când
adormim sau luăm un anestezic; prin intermediul experimentelor el a
arătat că nivelul de phi din cortexul cerebral scade atunci când conştiinţa noastră începe să dispară.
Acest
lucru are sens atunci când luăm în considerare toate ideile care au ca
sediu domeniul neurologiei computaţionale. Cortexul cerebral este centru
pentru multe dintre punctele centrale extrem de interconectate de tipul
"club al bogaţilor”, lucru care ar putea explica motivul pentru care
este atât de eficient în integrarea informaţiei pe care o primeşte.
Semnalele neuronale trec în mod liber prin aceste interconexiuni pentru a
genera experienţe conştiente. Adormi, totuşi, şi semnalele neuronale
din interiorul cortexului cerebral se îndepărtează de punctul critic
vital pentru comunicarea neuronală. Interconexiunile fizice încă există,
dar traficul nu mai le străbate. Creierul bayesian îşi pierde
abilitatea de a înţelege lumea din jur – toate gândurile implicate în
competiţia lipsită de un învingător din creier dispar în neant.
Diferitele
bucăţi ale poveştii neurologiei computaţionale se întrepătrund în mod
puternic. Reprezintă ele teoria finală în ceea ce priveşte înţelegerea
creierului? "Ele prezintă, fără îndoială, un punct slab într-o anumită
privinţă – nimeni nu este naiv”, spune Beggs. Fără îndoială, el şi alţi
cercetători cred că neurologia are şanse mari să devină un joc al
numerelor. "Vom afla mai multe în câţiva ani”, spune el. "Între timp,
este cu siguranţă o călătorie palpitantă.”
http://www.newscientist.com/article/mg21729032.400-mind-maths-the-sum-of-consciousness.html
|