Hippocrate

Hippocrate

Hipocrat, Hipocrate sau Hippocrates din Cos (n. cca. 460 î.Hr. pe insula Cos din Arhipelagul insulelor Sporade, d. cca. 370 î.Hr. în localitatea Larissa din Tessalia) a fost cel mai vestit medic al Greciei antice și este considerat părintele medicinei. Numele lui este legat de Jurământul lui Hipocrat, un adevărat codice moral al unui medic în exercitarea profesiunii sale, jurământ prestat și în zilele noastre în multe universități de către absolvenții facultăților de medicină.

Născut într-o familie ce aparținea cultului lui Esculap (gr. Asclepios), zeul grec al medicinei, Hipocrat învață medicina sacerdotală și anatomia de la tatăl său, Heraclid. Părăsește insula sa natală și cutreieră ținuturile Greciei antice, Tracia, Tessalia și Macedonia ca medic itinerant, dobândind o solidă reputație ca practician. În jurul anului 420 î.Hr. se întoarce la Kos, unde fondează o școală pentru viitori medici. Mai târziu va înființa o altă școală în Tessalia, unde își va sfârși zilele la Larissa către anul 370 î.Hr..

Prin observațiile făcute asupra manifestărilor bolilor și descrierea lor amănunțită, precum și prin încercările de a explica procesele patologice pe baze naturale și raționale, Hipocrat a contribuit - în limitele posibilităților din vremea sa - la eliberarea medicinei de superstiții și misticism. Din cele peste 70 de lucrări care i se atribuie - cuprinse în Corpus Hippocraticum din biblioteca renumitei școli de medicină din Cos - doar șase îi aparțin cu siguranță lui. În capitolul "Aerul, Apa și Locurile" nu se mai discută rolul zeilor în apariția bolilor, ci se descriu cauzele demonstrabile științific, în "Prognostic, Prognoză și Aforisme" expune opinia revoluționară pentru acel timp, după care, un medic, prin observarea unui număr mare de cazuri, poate prevedea evoluția ulterioară a unei boli. Idea unei medicini preventive apare pentru prima dată în "Tratamente" și în "Tratamentul Bolilor Acute", în care discută influența unor factori ca vârsta, regimul alimentar, modul de viață și clima asupra stării de sănătate. În lucrarea asupra epilepsiei, numită "Boala sfântă" (lat. Morbus sacer) întâlnim informații asupra anatomiei corpului omenesc și se consideră că epilepsia ar fi datorită unei lipse de aer în urma unei incapacități a venelor de a transporta aerul la creier. În ciuda argumentației considerată astăzi naivă, important este faptul că Hipocrat vede cauza acestei boli într-o turburare a funcției creierului. În stadiul de dezvoltare a cunoștințelor sale, Hipocrat nu a putut fi la adăpostul unor erori inerente epocii în care a trăit. Astfel în concepția sa, pe care azi am numi-o "teorie umorală", Hipocrat recunoștea existența a patru umori: sângele, flegma sau limfa, fierea galbenă și fierea neagră; un dezechilibru între ele ar produce boala sau ar antrena moartea. A formulat ipoteza localizării proceselor psihice în creier. A distins gândirea (pneuma logistikon) de trăiri și a asertat că există fluide vitale.

Hipocrat, recunoscut ca bun practician, a făcut și o serie de inovații medicale. În chirurgie a pus la punct un aparat de trepanare a craniului, în ortopedie a construit un scaun special pentru reducerea luxațiilor și fracturilor.