Sâmbătă, 27.04.2024, 12:04
V-aţi autentificat ca Vizitator | Grup "Vizitatori"Bine aţi venit Vizitator | RSS   



                                                                       

                      

                                                   Site-ul profesorului de biologie  Gheorghe JULEA                                                                                                         
                                                     IP IÎ LICEUL TEORETIC "M. EMINESCU", CĂUȘENI                           

 


 

 

 

 

              

Meniu site
YouTube
RUTUBE
Zygote Body
BioDigital: 3D
Excursii virtuale
Camere web
Calendar
«  Aprilie 2024  »
LnMrMrcJoiVnSaDm
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930

Avicenna

Avicenna (Ibn-Sina)

Marele medic şi naturalist s-a născut în anul 980 la Buchara şi a murit în anul
1037 la Hamadan.
Ibn-Sina, cunoscut mai ales sub numele latinizat de Avicenna, a fost
supranumit „principele medicilor"  şi „floarea culturii arabe", fiindcă pe lîngă  un
excepţional medic şi savant, era un fiiozof de mare fineţe, un abil om de stat şi un
talentat poet.
Ibn-Sina a fost o figură de un umanism universal, de felul lui Leonardo da
Vinci sau Goethe.
Originea lui a fost controversată, fiind considerat persan sau arab.
In prezent se cunoaşte că a aparţinut poporului tadjik.
Incă de la vîrsta de 10 ani Ibn-Sina  ştia ,,pe dinafară" „Cranul"  şi studia cu
mult interes metafizica, fizica  şi filozofia. La 16 ani s-a apucat de medicină, pe
care, după propria-i mărturisire, „na găsito prea grea", în schimb „Metafizica"
lui ARISTOTEL, pe care o citise de 40 de ori, nu a ajuns săo priceapă decît
dintr-o cărţulie a unui comentator, Al-Farabi.
Deşi încă foarte tînăr i se dusese vestea că era un medic excelent. Insuşi
emirul Nuh Ibn Mansur, bolnav de multă vreme şi socotit fără leac, la chemat pe
Ibn-Sina-Avicenna şi nu mare i-a fost surpriza că la vindecat.
Drept răsplată, emirul i-a îngăduit sâ se folosească de biblioteca sa, care
cuprindea cele mai felurite scrieri. Era cea mai rîvniţă  şi binevenită răsplată
pentru tînărul medic dornic de a cunoaşte cît mai mult din tainele medicinii.
Viaţa acestui om deosebit a fost zbuciumată. Făcea parte dintr-o sectă
proscrisă, din care cauză familia lui a avut de suferit nenumărate
prigoniri; cînd se socotea mai liniştit trebuia să fugă pentru aşi salva viaţa.
El a căutat însă să învingă aceste adversităţi prin filozofie, citind, scriind
sau dictînd credinciosului său ucenic Ghiuz-giani sau practicînd larg
binefacerea.
Faima lui se întemeiază, în primul rînd, pe lucrările medicale, dar
înainte de a ne ocupa de această latură a personalităţii sale, să amintim
neaparat că a fost  şi un distins poet, filozof  şi om de  ştiinţă. Operele
medicale şi le-a scris în arabă, iar poezia în limba persană. Istoricii literari,
cunoscători ai literaturii orientale, asigură că unele dintre catrenele
atribuite lui Omar Khayam au fost în realitate compuse cu un veac mai
înainte de Ibn-Sina.
In filozofie el împarte gloria numai cu AVERROES, mare gînditor arab.
In fizică a sugerat posibilitatea de a măsura viteza luminii. In muzică  a
adîncit fizica tonurilor  şi armoniei. In chimie  şi mineralogie a respins
teoria transmutaţiei metalelor.
In medicină, a scris peste 20 de lucrări. Una dintre cele mai
remarcabile a fost „Kitab-assifa" (Cartea vindecării), în care, pe lîngă
medicină, se întîlnesc elemente de geologie, geofizică, meteorologie,
botanică, zoologie etc, fiind considerată drept cea mai importantă scriere
ştiinţificofilozofică a vremii sale.
Cea mai strălucitoare operă a sa a rămas însă neegalatul ,,Al Quanum"
(Canonul  ştiin ţei medicale), o lucrare impregnată de dogmatismul care
transpare din însăşi denumirea operei — Canon — adică adevăr
indiscutabil.
Lucrarea aceasta a fost socotită,,o biblie medicală, mai durabilă decît
orice altă scriere" şi „cea mai frumoasă dintre cîte s-au alcătuit vreodată".
Este un tom voluminos, care cuprinde un milion de cuvinte, în care autorul
caută să pună în ordine tot ce se cunoştea pe atunci în anatomie, fiziologie,
diagnostic şi tratament.
Canonul cuprinde cinci capitole : medicina teoretică, medicamenlele
simple, unele boli şi tratamentul lor, bolile generale şi farmacologia.
Orientarea generală medicală a lui Ibn-Sina a fost hipocrato-gaienică.
Opera lui unanim lăudată cuprinde desigur şi părţi criticabile, mai ales, din
anatomie  şi fiziologie. Acest lucru este de înţeles, fiindcă Ibn-Sina nu a
avut posibilitatea să practice autopsia. El a trebuit să ia totul de la Galen.
Ibn-Sina reprezintă unul din cei mai iluştri medici  şi filozofi ai
civilizaţiei arabe, care  şi-a adus aportul la evoluţia  ştiinţelor medicale  şi
biologice.


Flash-animaţie
Platforme educațio
Laborator virtual
Feedback
Linkuri portal
Wikipedia
YouTube
Perioada de exist
Statistica siteul
Formularul pentru autentificare

Copyright MyCorp © 2024