Râsul e... distractiv, amuzant, dar de
ce râdem? De ce nu te poţi gâdila singur? Ce parte a creierului este
responsabilă cu hohotele de râs şi umorul? Nu sunt multe răspunsuri la
aceste întrebări pentru că nu au fost foarte multe experimente pe
această temă.
Unul dintre motive este faptul că râsul
nu reprezintă o mare problemă clinică. Oamenii nu merg la doctor pentru
că râd şi se simt bine. Pe de altă parte, există oameni cu leziuni ale
creierului care pot cauza un râs incontrolabil, anormal. De asemenea,
există un tip de epilepsie cu crize gelastice… aceste crize îi pot face
pe oameni să râdă.
Un articol publicat în revista Nature (vol.
391, pag. 650, 1998) intitulat "Electric Current Stimulates Laughter"
(Curentul electric stimulează râsul) a oferit ceva mai multe informaţii
despre modul în care creierul este implicat în râs. Articolul a discutat
cazul unei fete în vârstă de 16 ani, numită „A.K.”, care a fost supusă
unei intervenţii chirurgicale pentru a controla crizele cauzate de
epilepsie. În timpul operaţiei, doctorii au stimulat electric cortexul
cerebral al A.K. pentru a desena o hartă a creierului ei. Cartografierea
creierului se face pentru a determina funcţiile unor zone diferite ale
creierului şi pentru a se asigura că ţesutul cerebral care va fi
îndepărtat nu are o funcţie importantă.
Doctorii au descoperit că A.K. râdea
mereu atunci când stimulau o zonă mică de 2 cm pe 2 cm din partea stângă
a girusului frontal superior (parte a lobului frontal al creierului).
Această zonă este parte a ariei motorii suplimentare. Spre deosebire de
râsul care se produce ca urmare a unei leziuni a creierului, râsul care a
fost produs de stimularea electrică la A.K., a adus o stare de "veselie
sau voie bună”. De asemenea, A.K. nu a avut epilepsie cu crize
gelastice. Ori de câte ori creierul său era stimulat, A.K. râdea şi
spunea ceva hazliu. Lucrul pe care îl spunea şi o făcea să râdă era
diferit de fiecare dată. A.K. mai întâi râdea, apoi inventa o poveste
care era amuzantă pentru ea. Cei mai mulţi oameni, întâi sesizează ce
este amuzant, apoi râd.
Autorii articolului cred că zona din
creier care a cauzat râsul la A.K. face parte dintr-un circuit mai mare,
care include câteva arii diferite ale creierului. Părţile diferite ale
circuitului pot fi importante pentru: 1. emoţiile produse de o situaţie amuzantă (partea emoţională a umorului) 2. partea cu „m-am prins!” a unei glume (cognitivă, partea de gândire dintr-o glumă) 3. mişcarea muşchilor feţei pentru a zâmbi (partea motorie a umorului)
Alte zone ale creierului, cum ar fi lobul temporal şi hipotalamusul, pot de asemenea să participe la râs şi la umor.
Aşadar,
acum ştim puţin mai mult despre zona creierului care este responsabilă
cu umorul. Acest lucru însă nu explică de ce râdem sau nu atunci când ne
gâdilăm singuri. Credeţi sau nu, au existat câteva cercetări în acest
domeniu. De fapt, cercetătorii de la Universitatea California din San
Diego au construit chiar o „maşină de gâdilat”. Pentru aceşti oameni de
ştiinţă, gâdilatul nu este de ceva de râs!
Unii oameni de
ştiinţă cred că râsul cauzat de gâdilat este un reflex încorporat (care
se afla de la început în creier), deoarece chiar şi copiii se gâdilă.
Dacă acest lucru este adevărat, atunci ar trebui să te poţi gâdila
singur, dar nu poţi, nu? Chiar dacă încerci să te gâdili singur exact în
acelaşi fel în care te gâdilă altcineva, nu râzi. De ce? Informaţia
trimisă către măduva spinării şi creier ar trebui să fie exact la fel.
Aparent, pentru ca gâdilatul să funcţioneze, creierul are nevoie de
încordare şi surpriză. Când te gâdili singur, ştii exact ce se va
întâmpla... nu există nici încordare, nici surpriză. Felul în care
creierul foloseşte această informaţie despre încordare şi surpriză este
încă un mister, dar există câteva dovezi că ar fi implicat cerebelul.
Toată
lumea zâmbeşte şi râde. Chiar şi maimuţele au unele expresii faciale,
care sunt similare cu zâmbetele. Este posibil ca zâmbetul, râsul şi
gâdilatul să fie folosite pentru a crea legături între copii şi părinţi.
Când părintele gâdilă copilul, iar acesta răspunde printr-un zâmbet sau
râde, părintele, la rândul lui, zâmbeşte sau râde. În felul acesta,
copilul şi părintele se cunosc reciproc, iar copilul învaţă totul despre
hohotele de râs, urmărindu-l şi răspunzându-i părintelui. Ce mod plăcut
de a învăţa!
Este râsul cel mai bun medicament?
Studiul fiziologic al râsului se numeşte
gelotologie. Cercetările au arătat că râsul înseamnă mai mult decât
vocea persoanei şi mişcare. Pentru a râde este nevoie de coordonarea mai
multor muşchi din corp. De asemenea râsul: 1. creşte tensiunea arterială 2. creşte ritmul cardiac 3. modifică respiraţia 4. reduce nivelul anumitor neurochimicale (catecolamine, hormoni) 5. oferă sprijin sistemului imunitar
Poate
râsul să îmbunătăţească sănătatea? Acesta poate fi o bună modalitate
pentru oameni de a se relaxa, deoarece tensiunea musculară este redusă
după râs. Există unele cazuri în care un râs adânc poate ajuta
persoanele cu probleme respiratorii, eliberând mucusul şi ajutând
ventilaţia pulmonară. Râsul poate ajuta şi pacienţii cardiaci, oferind
inimii puţin antrenament. Unele spitale au chiar propriile lor „Camere
de umor”, „ Carele comediei” şi copii clovn care încearcă să grăbească
recuperarea pacienţilor îmbunătăţindu-le moralul.
Totuşi, râsul
nu este mereu un medicament bun. Sunt cunoscute unele cazuri în care
râsul a cauzat un atac de cord sau un accident vascular cerebral.
Imediat după intervenţii chirurgicale abdominale, oamenii ar trebui să
nu râdă prea tare, deoarece ar putea rupe accidental firele de sutură.
Ar trebui, de asemenea, să avem grijă de pacienţii cu coaste rupte.
Deci, încercaţi să nu fiţi prea amuzanţi în jurul acestor oameni.
Felul în care râsul afectează sistemul nervos şi restul corpului nu este înţeles încă în totalitate.
Un nou domeniu al neuroştiinţelor, numit
psihoneuroimunologie, studiază interacţiunea dintre creier şi sistemul
imunitar. Domeniul psihoneuroimunologiei combină metodele şi tehnicile
psihologiei, neuroştiinţele şi imunologiei. Experimentele
psihoneuroimunologice se concentrează de obicei pe felul în care stresul
afectează sistemul nervos şi caracteristicile bolii. S-a arătat că
râsul provoacă schimbări în sistemul nervos autonom şi de asemenea
modifică hormonul stresului şi nivelurile neurotransmiţătorilor. De
exemplu, vizionarea unui film de 60 de min. cu actorul de comedie
Gallagher, produce micşorarea nivelului de: 1. cortizol 2. hormonului de creştere 3. catecolamine
Este
necesar să se facă în continuare cercetări despre modul în care
atitudinea pozitivă influenţează sănătatea unei persoane. Acest lucru va
da un sens cu totul nou expresiei: „Ştiinţa distractivă”.
|