Organismul uman este un mediu plin de substanţe nutritive, ceea ce îl va face o ţintă pentru paraziţi. Să ne reamintim mai întâi de toate ce sunt paraziţii: paraziţii sunt fiinţe vii care trăiesc şi se hrănesc pe seama altor organisme vii, denumite gazde.

Abundenţa substanţelor hrănitoare din organismul uman a condus de-a lungul timpului la apariţia unor celule specializate în lupta cu aceşti paraziţi – eozinofilele şi macrofagele, dar uneori sistemul nostru imun este ocolit şi aceste creaturi îşi vor găsi un habitat propice în interiorul nostru.

Parazitismul este un mod de viaţă foarte eficient pentru anumite vieţuitoare, atât de eficient încât unele s-au adaptat la condiţiile de viaţă ale gazdei, supravieţuirea în mediul extern fiind imposibilă.

Să intrăm un pic în detalii şi să prezentăm câteva date generale despre paraziţi: există două tipuri de paraziţi – paraziţi facultativi, care pot invada uneori gazda şi paraziţi obligatori, care nu pot trăi decât cu ajutorul unei gazde.

În funcţie de locul şi perioada în care parazitează (zile, ani) deosebim mai multe categorii de paraziţi:

-    Ectoparaziţii, care trăiesc la suprafaţa corpului sau în tegumentele gazdei. În această categorie intră păduchii, puricii sau Sarcoptes scabiae. Dintre aceştia, unii sunt temporari – puricele se hrăneşte şi pleacă, sau permanenţi – Sarcoptes scabiae care îşi desfăşoară întregul ciclu al vieţii în tegumentele gazdei.

-    Endoparaziţii sunt paraziţii ce trăiesc în interiorul unei gazde, în cavităţi, în vasele de sânge, în ţesuturi sau în celule. Unii dintre aceştia vor fi prezentaţi pe larg, fiind întâlniţi şi în regiunea noastră.

Viaţa în interiorul unei gazde a produs unele modificări asupra parazitului. Acesta s-a adaptat la gazdă prin apariţia unor funcţii sau organe noi. Astfel au apărut organele de fixare, secreţia unor enzime antifermentative ce împiedică gazda să îi digere sau creşterea ratei de fecundare pentru a spori şansele urmaşilor de a găsi o nouă gazdă (un exemplu este limbricul sau Ascaris lumbricoides ce poate depune 200.000 de ouă în doar 24 de ore).

Ajuns în interiorul unei gazde, parazitul determină apariţia unor modificări. Unii paraziţi, prin leziunile produse formează porţi de intrare pentru bacterii (dracunculoză) sau secretă substanţe toxice pentru gazdă (neurotoxine sau hemolizine), alţi paraziţi produc reacţii alergice, ocluzive (ghem de limbrici ce blochează tranzitul intestinal) sau iritative.

Aceste modificări duc la apariţia unui răspuns din partea gazdei. Macrofagele fagocitează unii paraziţi, iar eozinofilele intervin în apărarea antihelmintică. Reacţiile tisulare conduc la apariţia unei inflamaţii cronice cu formarea de granuloame inflamatorii ce se vor calcifica, astfel paraziţii vor fi izolaţi de mediul intern.

Unii paraziţi pot evolua într-o singură gazdă (paraziţi monoxeni), dar alţi paraziţi au nevoie de mai multe gazde pentru a supravieţui (paraziţi heteroxeni). Aceştia din urmă au nevoie de o gazdă intermediară pentru dezvoltarea formelor larvare şi de o gazdă definitivă pentru a oferi adăpost şi hrană formei adulte. Mai există unii paraziţi care se folosesc de vectori – organisme ce transportă paraziţii. Aceşti vectori pot fi biologici, fiind indispensabili pentru parazit (în ţânţarul Anopheles femel se desfăşoară ciclul sporogonic al plasmidiilor) sau mecanici – deservesc doar pentru transportul parazitului (muştele transportă pe corp ouă de limbric sau chisturi de amibe fără a fi afectate într-un fel).

Căile de pătrundere în organism sunt diverse: pot ajunge prin tubul digestiv (tenia), prin piele pasiv (scabia) sau activ (schistosomiază) sau prin plămâni.

În acelaşi timp, este important să cunoaştem căile de eliminare ale parazitului pentru a putea opri ciclul acestuia: eliminare prin materiile fecale, deci digestiv, prin căile urinare, pulmonar sau cutanat. Există unii paraziţi care ajunşi în interiorul gazdei nu mai vor să plece, aceştia având doar punct de intrare, fără ieşire.

 Bibliografie
Alergia în boli parazitare. Alergologie,  Rădulescu S.