Gregor Mendel

Johann Gregor Mendel (n. 20 iulie 1822 — d. 6 ianuarie 1884) a fost călugăr augustinian și cercetător științific, cunoscut ca fondator al geneticii.

Mendel, cunoscut ca „tatăl geneticii moderne”, a fost îndrumat de ambii săi profesori de la universitate și de colegii de la mănăstire să studieze variația plantelor, executându-și cercetările în grădina mănăstirii. Între 1856-1863 a cultivat și a studiat plante de mazăre, experiențele sale ducând la generalizările ce ulterior au devenit cunoscute ca „Legile eredității ale lui Mendel”:

• prima lege: legea uniformității hibrizilor în prima generație (F1);
• a doua lege: legea segregării caracterelor în generația a doua (F2) sau legea purității gameților;
• a treia lege: legea asortării independente a caracterelor în generația a doua (F2).

Mendel și-a citit lucrarea „Versuche über Pflanzen-Hybriden” („Experiențe asupra hibridizării plantelor”), în 1865, la două întruniri ale Societății de Istorie Naturală din Moravia. Publicarea lucrării sale în 1866 în jurnalul societății a avut un impact slab, fiind citată doar de trei ori în următorii 35 ani.

După ce și-a completat lucrarea despre mazăre a revenit la experiențele cu albine în scopul dezvoltării cercetărilor sale privind genetica animalelor. El a produs o rasă hibridă de albine, dar nu a reușit să redea un tablou clar despre transmiterea caracterelor ereditare la albine, din cauza controlului complicat al comportării reginei albinelor. A mai descris noi specii de plante, supranumite prescurtat „Mendel”.

Promovat la rangul de abate în 1866, Mendel și-a întrerupt activitatea științifică din cauza numeroaselor și grelelor responsabilități administrative, îndeosebi în disputa dintre guvernul laic și instituțiile religioase cu privire la o impozitare specială.

În timpul vieții, rezultatele sale au fost respinse, Mendel murind ignorat de comunitatea științifică la vârsta de 61 de ani de nefrită cronică. La numai câteva zile după moartea sa, abatele care i-a succedat i-a ars lucrările din bibliotecă.

Recunoașterea importanței descoperirilor sale a fost realizată abia la începutul secolului al XX-lea când Hugo de Vries, Carl Erich Correns și Erich von Tschermak au ajuns în mod independent la aceleași concluzii, redescoperind astfel legile eredității.

Pentru a împiedica autopolenizarea florii, el ii tăia staminele lasându-i doar pistilul. Apoi, lua dintr-o altă floare polenul cu o periuta si il transfera pe pistilul florii ale cărei stamine au fost tăiate. In felul acesta, Mendel amesteca caracterele a doua flori diferite pentru a scoate în evidență legitățile de moștenire a acestora.