Care ar putea fi modul prin care am
putea spera vreodată ca o ecuaţie sau formulă să descrie ceva la fel de
complex şi de frumos ca mintea umană? Într-un anumit sens noi descriem
de mult timp creierul, folosind numere: 86 mld. neuroni, 1200 cm cubi,
1400 grame.
Dar te-ai putea aştepta ca încercări mai ambiţioase de a explica creierul, folosind matematica, să fie sortite eşecului.
Ne
poate ajuta matematica să descoperim ordinea elegantă din spatele
aparentei încâlceli din minţile noastre? Asta e întrebarea la care
încearcă să răspundă Colin Barras în seria de articole ce urmează,
intitulată Matematica mintii: 5 legi care conduc creierul.
Totuşi,
în ultimii câţiva ani, neurologii au construit un model matematic
pentru înţelegerea mai multor aspecte ale creierului. În acelaşi mod în
care legile mişcării enunţate de Newton descriu dansul stelelor şi al
planetelor pe cerul nopţii, principiile matematice revelează în acest
moment modele proeminente în ceea ce părea a fi doar o încâlceală din
mintea noastră. Ceea ce este surprinzător este cât de des dinamica
creierului imită alte fenomene naturale, de la cutremure de pământ şi
avalanşe până la circuitul energetic dintr-un motor cu aburi.
Ecuaţiile
pe care le-am obţinut descriu tot, de la structura creierului la
generarea gândurilor şi sentimentelor noastre. Ele ne-ar putea chiar
ajuta să începem să înţelegem însăşi natura conştiinţei. Alătură-te nouă
în explorarea celor 5 legi care conduc mintea.
O lume mică, dar posedând conexiuni uriaşe
Creierul
este puternic interconectat, posedând o arhitectură tip reţea care
reprezintă platforma perfectă necesară exerciţiilor noastre de
gimnastică mentală.
Dacă ai desfăşura toate fibrele nervoase
din creier, ele ar putea înconjura de 4 ori globul. Îngrămădite în
craniu, aceste cabluri arată ca şi cum ar fi o dezordine încurcată, dar,
în fapt, matematicienii îi cunosc structura foarte bine – este o formă
de reţea small world.
Elementul distinctiv al unei
astfel de reţele este distanţa relativ mică dintre oricare două noduri.
Probabil ca aţi auzit deja de faimoasele "6 grade de separare” dintre
tine şi oricine altcineva din lume, care reflectă structura de tip small world
al societăţilor umane. Numărul mediu de paşi dintre oricare două
regiuni cerebrale este la fel de mic, iar variaţiile minore în această
interconectivitate au fost descoperite a avea legătură cu măsurători ale
inteligenţei.
Aceasta ar putea fi adevărat pentru că o structura de tip small world
face comunicarea dintre zone diferite ale unei reţele rapidă şi
eficientă. Relativ puţine conexiuni de mare distanţă sunt implicate –
doar 1 din 25 de fibre nervoase conectează regiuni cerebrale distante,
în timp ce restul pun în legătură neuroni din imediata lor vecinătate.
Fibrele nervoase lungi sunt costisitor de construit şi întreţinut, spune
Martijn van den Heuvel de la University Medical Centre din Utrecht,
Olanda, deci o arhitectura de tip small world ar putea reprezenta cel mai bun compromis între costul acestor fibre şi eficienţa transmiterii mesajelor.
Conexiunile
de lungă distanţă ale creierului nu sunt distribuite în mod egal în
creier, totuşi. Anul trecut, van den Heuvel împreună cu Olaf Sporns de
la Universitatea Indiana, Bloomington, au descoperit că mănunchiurile de
astfel de conexiuni formează o "bază” puternică care dirijează traficul
de informaţii dintre o duzină de regiuni cerebrale principale. Baza şi
aceste regiuni cerebrale sunt numite împreună "un club al bogaţilor”,
reflectând abundenţa interconexiunilor lor.
Nimeni nu ştie
motivul pentru care creierul găzduieşte un astfel de club al bogaţilor,
spune van den Heuvel, dar este în mod clar important pentru că susţine
atât de mult trafic. Aceasta face ca orice problemă apărută aici să fie
potenţial foarte serioasă. "Există o idee în curs de cercetare care
spune că, probabil, schizofrenia este în realitate o problemă în ceea ce
priveşte integrarea informaţiilor în aceste huburi ale clubului
bogaţilor”, spune el. Îmbunătăţirea transmiterii traficului din zona
clubului bogaţilor ar putea fi cea mai bună formă de tratament, deşi nu
este uşor de găsit modul în care acest lucru ar putea fi obţinut.
Ceea
ce este clar în acest moment este că această reţea puternic
interconectată reprezintă platforma perfectă pentru gimnastica noastră
mentală şi că formează un fundal pentru multe din celelalte principii
matematice care se află în spatele comportamentului şi gândurilor
noastre. http://www.newscientist.com/article/mg21729032.000-mind-maths-small-world-with-big-connections.html
|