Cum de cascadele de impulsuri electrice
care circulă de-a lungul şi de-a latul creierului uman nu iau forma unor
avalanşe de necontrolat? În a doua parte a seriei despre creier vorbim
despre cum îşi menţine acesta echilibrul undeva la limita dintre ordine
şi haos.
Echilibristică la graniţa dintre ordine şi haos
Notele
familiare ale cântecului nostru favorit ajung la ureche şi, câteva
momente mai târziu, un neuron se activează. Pentru că acest neuron este
legat la o reţea de tip small world foarte conectată, semnalul
se poate răspândi rapid în profunzime, provocând activarea unei cascade
de alte celule. Teoretic, ar putea provoca chiar o avalanşă haotică, ce
are potenţialul de a genera o criză în funcţionarea creierului.
Din
fericire, şansele ca acest lucru să se întâmple sunt foarte mici.
"Poate că 1 la sută din populaţie va experimenta o astfel de criză la un
anumit moment al vieţii lor”, spune John Beggs de la Universitatea
Indiana, Bloomington. Acest lucru sugerează că există un echilibru
sănătos în creier – el trebuie să inhibe semnalele cerebrale îndeajuns
de mult pentru a preveni un "potop" haotic, fără a opri totuşi întreg
traficul informaţional.
Punctul de echilibru
O
înţelegere a modului în care creierul atinge acel punct de echilibru a
apărut în anii 1970, atunci când Jack Cowan, în prezent la Universitatea
din Chicago, a realizat că acest echilibru reprezintă o stare cunoscută
sub numele de punct critic sau "marginea haosului”,
binecunoscută fizicienilor teoreticieni. Cascadele de neuroni activaţi –
sau "avalanşele neuronale” – sunt momentele în care celulele cerebrale
trec dincolo de acest punct critic, înainte de a se întoarce în zona de
siguranţă, spune el.
Avalanşele, incendiile de pădure şi
cutremurele de pământ rezultă, de asemenea, din sisteme care se află în
puncte critice şi împărtăşesc toate anumite caracteristici matematice.
Principala caracteristică este aşa-numita distribuţie după "legea
puterii” (frecvenţa de apariţie a evenimentului este funcţie de puterea
unor parametrii caracteristici evenimentului - n.tr.), care înseamnă că
cutremurele de pământ sau incendiile de pădure mai mari au loc mai rar
decât cele mai mici, conform unei raţii matematice stricte; un cutremur
de pământ care este de 10 ori mai puternic decât alt cutremur are, de
asemenea, de 10 ori mai puţine şanse să aibă loc, de exemplu.
Cum
se comportă creierul? În 2003, Beggs si Dietmar Plenz, amândoi făcând
parte la acel moment din Institutul Naţional pentru Sănătatea Mintală
din Bethesda, Maryland, au verificat dacă activitatea neurologică are
legătură cu teoria lui Cowan prin folosirea unui grup de electrozi
aşezaţi într-o structură de tip reţea pe o bucată din cortexul unui
şobolan. Desigur, ei au descoperit că un neuron excitat îşi transmite
semnalul numai unui singur vecin în medie, lucru care este exact ce
te-ai aştepta de la un sistem aflat pe marginea haosului: doar un pic mai mult şi sistemul s-ar afla într-o dezordine totală şi permanentă.
Este
important să menţionăm că avalanşe neuronale mai mari au loc, dar ele
sunt mult mai rare. Asemenea cutremurelor de pământ şi incendiilor de
pădure, frecvenţa lor scade odată cu mărimea, conform raţiei precise
prezise de o lege a puterii.
De la momentul lucrării iniţiale a
lui Beggs, scanările ulterioare funcţionale, folosind metoda imagisticii
prin rezonanţă magnetică, au sugerat că acelaşi model de activitate pe
marginea haosului poate fi regăsit la scări mult mai mari, în tot
creierul uman; într-adevăr, modelele pe calculator sugerează că ar putea
fi un rezultat al structurii de tip small world din creier (New Scientist, 27 iunie 2009, p 34).
Balansarea
pe marginea haosului ar putea părea riscantă, dar despre această stare
critică se crede că este responsabilă cu generarea maximei flexibilităţi
a creierului – accelerând transmiterea semnalelor şi permiţându-i să-şi
coordoneze rapid activitatea în faţa unei situaţii schimbătoare. Unii
dintre cercetători încep să se întrebe dacă nu cumva anumite boli ar
putea apărea atunci când creierul se îndepărtează de acest echilibru
delicat. "Există în prezent anumite dovezi care spun că oamenii care
suferă de epilepsie nu se află în acest punct critic”, spune Beggs. "La
fel cum există o rată a bătăilor inimii sănătoasă şi o tensiune
arterială sănătoasă, acest punct ar putea fi ceea ce ai nevoie pentru un
creier sănătos.”
http://www.newscientist.com/article/mg21729032.100-mind-maths-your-brain-teeters-on-the-edge-of-chaos.html
|