Modificarea stomacului poate schimba felul în care gândim. Scăderea în greutate printr-o metodă chirurgicală sau chirurgia obezităţii vindecă de apetit exagerat. Dar, de asemenea, intervenţia medicală modifică şi modul în care gândim.

Aflaţi cum se întâmplă acest lucru de la o persoană care a experimentat acest lucru. 

A trecut atât de mult timp de când am băut altceva în afară de apă. În cele din urmă, ziua pe care o aşteptasem cu nerăbdare a sosit şi mi-am preparat băutura mea favorită, un pahar de ceai rece de piersici. Anticipând gustul său dulce – acrişor, am luat o înghiţitură mare de băutură şi am ţinut-o mai mult timp în gură pentru a savura aroma. Euforia mea s-a transformat în scurt timp în groază. Avea  gust de peşte.

Am scuipat toată cantitatea de băutură scârboasă în chiuvetă şi am încercat aroma de zmeură. Gust de peşte din nou. M-am aruncat descurajată pe canapea. De ce nimeni nu m-a avertizat în privinţa acestui aspect?

Cu două săptămâni înainte făcusem o intervenţie chirurgicală care era menită să mă ajute să scad în greutate. M-am luptat cu mâncatul şi băutul încă de pe atunci: noua mea hipersensibilitate la dulce a fost depăşită doar de greaţa care m-a încercat în momentul în care am simţit mirosul de carne gătită. Ce se întâmpla?

Am încercat să aflu răspunsuri din forumurile on-line. În timp ce gustul modificarea a ce recepţionau papilele mele gustative părea să fi un fenomen frecvent întâlnit, după chirurgia obezităţii sau bariatrică, nimeni nu a putut să-mi ofere o explicaţie convingătoare. Dar curând am realizat că în final avusesem  noroc: forumul era plin cu detalii amănunţite ale unor poveşti de groază despre efectele secundare, de la pierderi de memorie şi anxietate la halucinaţii auditive. Chiar şi mai enigmatic au fost îmbunătăţirile mentale inexplicabile. Aproximativ la trei luni după intervenţia chirurgicală, un număr semnificativ de persoane au experimentat o explozie bruscă de "claritate mentală".

Nu a fost găsită nici o conexiune evidentă între aceste efecte, dar se pare că în momentul în care medicii ne-au operat stomacul ceva s-a întâmplat la nivelul creierelor noastre, de asemenea. Chiar mai interesant este faptul că chirurgia pare să funcţioneze tocmai pentru că aceasta creează schimbări fundamentale la nivelul creierului. Cum poate să se întâmple acest lucru?

În cazul meu, chirurgia a reprezentat o ultimă soluţie. Am luptat cu greutatea încă din copilărie, iar anul trecut în cele din urmă am optat pentru a avea o procedură chirurgicală numită deviere duodenală care este cunoscută şi sub numele de deviere bilio-pancreatică (procedură prin care alimentele vor ocoli stomacul şi intestinul subţire).

Chirurgia pune la dispoziţie mai multe posibilităţi de a reduce dimensiunea stomacului. Cel mai puţin invazivă este montarea unui inel gastric reglabil care se contractă, dar dacă doriţi să micşoraţi stomacul în mod chirurgical, opţiunea cea mai populară este operaţia de by-pass gastric Roux-en-Y. Toate intervenţiile chirurgicale bariatrice de acest fel acţionează pe acelaşi principiu: este redusă cantitatea de alimente pe care organismul o poate absorbi. În Statele Unite unde 36% din populaţie este încadrată ca fiind obeză, cel puţin 200.000 de oameni se programează pentru a efectua o intervenţie chirurgicală în fiecare an şi  numărul se află într-o continuă creştere.

Menţinerea unei greutăţi scăzute

Acest lucru se întâmplă datorită felului în care acţionează chirurgia. Oricare ar fi procedura pe care oamenii o efectuează, cei mai mulți dintre aceştia află că excesul lor ponderal va dispărea abia după aproximativ 18 luni (Obesity Surgery, vol. 6, p. 651). În cazul a cel puţin 50 %  dintre cei care aleg metode mai invazive, cum ar fi by-passul Roux-en-Y, greutatea rămâne scăzută, răsturnând rata de succes pe termen lung a dietelor și tratamentelor medicamentoase interminabile (Annals of Surgery, vol 254, p 272).

Iniţial acest succes a fost considerat ca fiind în concordanţă cu procedeul mecanic: strâmtarea stomacului însemna pur şi simplu că o persoană mâncă mai puţin. Există doar o singură problemă cu acest raţionament. Dacă ar fi fost atât de simplu, 50% din oameni nu ar creşte în greutate din nou ca urmare spre exemplu a unui consum excesiv de calorii, alimente lichide, cum ar fi supele cremă şi milkshake-urile de îngheţată. Cei care şi-au păstrat greutatea scăzută au reuşit să o facă în ciuda faptului că aveau  la dispoziție astfel de soluţii alternative. Trebuia să existe un alt motiv căruia să i se datoreze succesul lor.

Primul indiciu se află în comportamentul bizar al papilelor mele gustative şi în modul în care acestea mi-au afectat preferinţele mele alimentare. Cei mai mulţi medici vă vor spune că pe termen lung scăderea în greutate este posibilă numai prin schimbarea radicală a stilului de viaţă: consumarea de alimente care conţin mai puţine calorii şi mai puţine grăsimi. Din păcate prin definiţie majoritatea metodelor de scădere în greutate încurajează mentalitatea "dietei" temporare de care ne debarasăm cu uşurinţă atunci când obiectivul este atins sau când dezamăgirea preia din urmă motivaţia.

Un motiv care explică de ce ne este atât de greu să ne păstram greutatea scăzută este acela că  luptăm împotriva firii noastre. Tânjim cu toţii atât de mult după alimente nesănătoase şi aceste pofte nu fac altceva decât să se intensifice numai după ce reuşim să scădem în greutate cu ajutorul dietei.

Un lucru ciudat se întâmplă însă ca urmare a chirurgiei bariatrice. Pofta de a consuma  alimente a fost imediat semnificativ atenuată. "Oamenii care au scăzut în greutate în urma unei intervenţii chirurgicale nu relatează existenţa unei creşteri compensatorii a poftelor alimentare sau a senzaţiei de foame faţă de oamenii care recurg la dietă", afirmă Stephen Benoit, un neurolog comportamentale la Universitatea din Cincinnati, Ohio, care studiază obezitatea. Dimpotrivă: aceştia tind să relateze o senzaţie redusă de foame, scăderea poftei de a consuma produse alimentare şi o relaţie cu alimentele care este per ansamblu modificată.

Apetitul pentru alimente nu este pur şi simplu redus, acesta este transformat. Preţ de câteva ore după orice intervenţie chirurgicală pentru scădere în greutate, mulţi oameni pur şi simplu nu pot să suporte gustul de zahăr sau de grăsimi şi uneori chiar au senzaţia că mirosul este foarte ofensiv, afirmă Carel Le Roux, un medic endocrinolog de bariatrică de la Imperial Weight Centre in London. În cazul bz-passului gastric Roux-en-Y, efectele persistă. "Pe termen lung, vom realiza faptul că oamenii îşi vor schimba preferinţele  alimentare şi se vor îndrepta spre salată în loc de un burger şi cartofi prăjiţi", afirmă el.

Este posibil ca această schimbare să fie determinate de o schimbare psihologică? Este posibil ca în urma efectuării unei intervenţii costisitoare şi solicitante fizic oamenii să se autoconvingă că îşi doresc doar alimente sănătoase. Deci, Le Roux şi echipa sa au conceput un test pentru a încerca să determine ce se află în spatele acestor schimbări de comportament. Ei au efectuat procedeul chirurgical Roux-en-Y pe şobolani şi apoi au testat preferințele lor alimentare care au apărut ulterior. Asemeni multor dintre omologii lor umani, șobolanii şi-au modificat gusturile alimentare aproape instantaneu, în favoarea alimentelor cu conţinut scăzut de grăsime şi  a celor cu conţinut scăzut de zahăr. "Aceşti șobolani nu au întâlnit un dietetician", afirmă Le Roux", aşa că nu aveau cum să fi fost brusc mult mai motivaţi să facă alegeri sănătoase, ca urmare a intervenţiei chirurgicale."

Le Roux a confirmat faptul că aceste schimbări au fost fiziologice. Dar  ce anume le-ar putea fi cauza? Un punct de plecare evident ar fi hormonii produşi de sistemul digestiv. Partea superioară a stomacului, de exemplu, produce un hormon care stimulează intens senzaţia  de foame numit grelină. Intestinului subţire eliberează o serie de hormoni care inhibă  apetitul, hormoni care stimulează senzaţia de saţietate, inclusiv peptidul glucagon-like 1 (PGL-1) şi peptida YY sau PYY. Chiar şi celulele adipoase joacă un rol în reglarea apettitului, eliberarea leptinei, un hormon care inhibă dorinţa de a mânca şi reglează metabolismul.

Intervenţiile chirurgicale efectuate cu scopul de a determina scăderea în greutate acţionează asupra zonelor în care aceşti hormoni sunt produși,  modificând radical producerea acestora. "Hormonii gastro-intestinali şi niveluri de leptină se modifică în urma intervenţiei Roux-en-Y şi fac acest lucru într-un sens favorabil", afirmă Lauren Beckman, un cercetător de la Universitatea din Minnesota, Minneapolis, care studiază schimbările hormonale care au loc la persoanele care au recurs la chirurgie bariatrică.

Rearanjarea stomacului, de asemenea, scade producerea de grelină care stimulează apetitul şi care ar putea explica de ce mai mulţi dintre cei care au efectuat o intervenție chirurgicală  trebuie să se forţeze să mănânce (Journal of Parenteral & Enteral Nutrition, vol 35, p 169). Şi leptina este afectată crescând imediat pentru a scădea senzaţia de foame (Journal of Clinical Investigation, vol 118, p 2380).

Ar putea fi incriminat  faptul că aceste modificări hormonale au declanşat scăderea în greutate? Beckman este de părere că aşa stau lucrurile. Dacă lucrurile s-ar fi petrecut invers, "nivelul de hormoni nu ar creşte decât cel puţin o lună mai târziu", explică ea. În schimb, ea şi alţi cercetători au descoperit cum concentraţiile de GLP-1 şi PYY care inhibă apetitul cresc în aproximativ două zile. Aceste schimbări nu numai că se petrec imediat, dar şi rămân în acest fel, cel puţin unu până la  doi ani postoperator, a constatat  Beckman.

În mod curios, efectele GLP-1 şi ale grelinei par să acţioneze dincolo de metabolism. Studii recente efectuate pe animale au arătat că ambii hormoni pot afecta sistemul nervos şi plasticitatea sinaptică, acestea fiind chiar mecanismele care produc modificări structurale şi funcţionale la nivelul creierului. De exemplu, grelina modifică reţelele neuronale la şoareci (Journal of Clinical Investigation, vol. 116, p. 3229).

Cercetătorii nu ştiu cu exactitate ce anume determină aceşti hormoni fluctuanţi la nivelul creierului uman, dar au un grup experimental de cercetare gata pregătit: oameni care au efectuat o intervenţie chirurgicală pentru a scădea în greutate.

Super normal

De exemplu fluxul post-chirurgical de GLP-1 determină imediat apariţia unor modificări la nivelul centrelor implicate în recompensă ale creierului aflate în cortexul prefrontal, afirmă Le Roux. Ar putea acest lucru explica schimbarea permanentă a preferinţelor alimentare? Pentru a testa această conexiune  anul trecut el şi colegii săi de la Imperial College din Londra au folosit RMN-ul pentru a analiza creierul uman înainte şi după ce le-a fost efectuată intervenţia chirurgicală Roux-en-Y. Rezultatele au fost uimitoare. Înainte de operaţie, pozele cu prăjituri sau burgeri au determinat zone mari de la nivelul centrelor implicate în răsplată să lumineze. Dar când experimentul a fost repetat la doar patru zile după intervenţia chirurgicală, centrele implicate în recompensă au fost insensibile la vederea alimentelor tentante. "Saţietatea  lor exagerată face pacientul în cauză "super-normal", afirmă Le Roux care explică această scăderea permanentă în greutate. Circuitele creierului lor au fost refăcute pentru a le face să gândească asemeni persoanelor slabe.

Asta nu e tot. Există, de asemenea, dovezi că schimbarea echilibrului hormonilor intestinali explică îmbunătăţirea funcţiei cerebrale pe care oamenii o relatează pe forumurile în care se discută despre slăbire cu ajutorul chirurgiei.

GLP-1 este un candidat deosebit de puternic pentru acest efect. Pentru că suprimă pofta de mâncare prin scăderea zahărului din sânge, se pare că are un efect puternic asupra insulinei a cărei producţie scade dramatic în termen de ore de la finalizarea operaţiei. Nivelul mai scăzut de insulină la rândul său reduce rezistenţa la insulină cauzată de excesul ponderal care a fost la rândul său corelat cu apariţia problemelor neurologice (Neuroepidemiology, vol. 34, p. 222).

Deşi nu înţeleg exact de ce, cei mai mulţi cercetători sunt de acord că voluntarii obezi tind să aibă performanţe mai bune decât oamenii mai flexibili în ceea ce priveşte activităţile care implică învăţarea şi memoria, în special cele care măsoară ceea ce se numeşte controlul inhibitor. Aceasta este o apreciere subtilă: capacitatea dumneavoastră de a vă aminti unde aţi parcat maşina într-o dimineaţă depinde de memoria pe termen scurt. Dar deosebirea dintre a şti unde aţi parcat maşina în această dimineaţă şi unde aţi parcat-o ieri dimineaţă necesită un control inhibitor care implică suprimarea informaţiei din ziua precedentă. Deci în timp ce cu siguranţă nu este adevărat că persoanele obeze sunt mai puţin inteligente, se pare că de asemenea ele nu sunt capabili să distingă aceste informaţii.

Unii cercetători cred că simplul gest de a echilibra nivelul de insulină înlătură această povară cognitivă. În 2010 Gladys Strain, un cercetător din domeniul obezităţii de la Cornell University's medical college din Ithaca, New York a constatat că la doar trei luni de la intervenţia pentru scăderea  în greutate oamenii au avut rezultate mai bune la testele cognitive decât cele anterioare intervenţiei chirurgicale. Un an mai târziu, rezultatele testelor lor au fost chiar mai bune (Surgery for Obesity and Related Diseases, vol 4, p 465). Benoit afirmă că grupul său continuă să găsească de asemenea dovezi ale ameliorării cognitive după scăderea în greutate survenită post-chirurgical.

Dar există un avertisment usturător la adresa dovezilor conform cărora creierul este permanent modificat datorită chirurgiei: nu toate schimbările sunt bune.

Keith Josephs a făcut conexiunea din întâmplare. Cu câţiva ani în urmă Josephs, un neurolog de la Clinica Mayo din Rochester, Minnesota, a început să consulte un număr de pacienţi care creştea constant, pacienţi cu o varietate de probleme cognitive. Fiind frustraţi atunci când setul de teste nu a revelat nimic rău, aceştia au apelat la el. "Ei veneau la mine cu probleme cum ar fi întâmpinarea unor dificultăți în găsirea cuvântului potrivit, dificultăţi de concentrare la locul de muncă, lentoare în acordarea unor răspunsuri persoanelor care vorbesc cu ei şi pe termen scurt, probleme de memorie", relatează el. Iniţial el a fost nedumerit. Apoi a început să remarce un model comun. Toţi aceştia suferiseră o intervenţie chirurgicală Roux - en -Y.

Josephs a început să lucreze cerând  înregistrările pacienţilor din baza de date a spitalului şi comparându-le cu grupurile de control: persoane obeze care nu au suferit intervenţii chirurgicale, precum şi persoane cu o greutate normală. Rezultatele sale publicate la sfârşitul anului trecut au fost alarmante.

RMN a relevat faptul că  persoanele care au relatat prezenţa acestor probleme cognitive au avut un volum al talamusului mai redus cu 24%, o mică zonă din creier asociată cu memoria, atenţia, concentrarea şi informaţiile senzoriale legate de gust (Journal of Clinical Neuroscience, vol. 18, p. 1671). În mod special, talamusul conţine zone obligatorii pentru grelină şi GLP-1 (Brain Research Reviews, vol 58, p 160).

Schimbări mari în concentraţiile acestor hormoni ar putea afecta aceasta zonă a creierului în acelaşi mod în care modifică centrele implicate în recompensă. Şi aşa cum  schimbările benefice legate de preferinţele alimentare nu par să fie temporare, acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul modificărilor mai puţin benefice. "Odată ce talamusul s-a micşorat nu putem face nimic pentru a reface aceste celule nervoase", afirmă Josephs.

Josephs este precaut cu privire la rezultatele studiului său de amploare redusă şi recunoaşte că acesta trebuie să fie urmat de un alt studiu de acest fel. Cu toate acestea, el nu poate ignora sau respinge rezultate. Membrii grupului au fost evaluaţi în detaliu în ceea ce priveşte factorii care pot induce o stare de confuzie. De exemplu, pentru că vârsta medie a participanţilor a fost de 54 de ani, aceştia au fost testați pentru semne ale bolii Alzheimer. Ei au fost  de asemenea testaţi riguros pentru eventuale deficienţe de vitamine apărute chirurgical şi nu a fost relevată nici o deficienţă. Doar modificări hormonale sunt cele care ar putea explica afectarea talamusului, afirmă el: "Probabilitatea ca acest lucru să fi  avut loc doar din întâmplare este cel mult de 1 la 1000."

Aceste probleme cognitive indică faptul că efectele chirurgiei bariatrice sunt mult mai complicate decât şi-ar fi putut imagina majoritatea chirurgilor până în prezent. Chiar şi ceaiul meu de peşte relativ inofensiv sfidează această explicaţie. "Modificări ale gustului survenite după chirurgia bariatrică în moduri ciudate", afirmă Le Roux. "Ceva interferă cu semnalul care este transmis  de la papilele mele gustative la creier."

Sunt anumite populaţii mult mai susceptibile la a se bucura de efectele benefice ale chirurgiei bariatrice? Există posibilitatea ca un  tip de intervenţie  să conducă într-o măsură mai mare la declinul cognitiv decât altele? Întrebări de acest fel abia acum încep să fie abordate. US National Institutes of Health de exemplu a finanţat doar o serie de studii longitudinale pentru a urmări starea sănătăţii pe termen lung la persoanele  care au suferit diferite tipuri de intervenţii din domeniul chirurgiei bariatrice. Unii cercetători au început să se întrebe dacă aceste modificări indică o "soluţie nechirurgicală", care să utilizeze aceste fluctuaţii hormonale pentru a combate obezitatea la nivel neurologic (International Journal of Obesity vol. 35, p. 40).

Şapte luni mai târziu şi după ce am slăbit 45 de kilograme mă aflu în ipostaza de a  beneficia de pe urma acestor efecte. Încă mă ciocnesc ocazional de neaşteptata ceaşcă de ceai de peşte şi prin urmare am regăsesc în situaţia în care  beau mult mai multă apă. Ciocolata rămâne o bucurie, dar numai ciocolata neagră care este mai puţin dulce ciocolata numai întuneric şi doar în cantităţi mici.

Nu e nici o îndoială că posibilitatea apariţiei unor probleme neurologice este înfricoşătoare. Dar pentru mine cel puţin acestea sunt uşor de pus în perspectivă. Scăderea în greutate pe cale chirurgicală este o procedură salvatoare: cu câteva tăieturi bine plasate scade riscul apariţiei diabetului zaharat, hipertensiunii arteriale şi a apneei de somn printre altele. În contextul noii mele clarităţi intelectuale, a unui viitor sănătos şi a tuturor aspectelor minuscule care mi-au îmbunătăţit viaţa de zi cu zi ameninţarea existenţa riscului apariţiei unor efecte permanente cognitive mi se pare un schimb echitabil. Chiar şi luând în considerarea ceaşca de ceai cu gust de peşte consumată ocazional.

Recreerea circuitelor din creier oferă o speranţă în epidemia obezităţii

Veştile bune despre obezitate sunt rare. Nu este de mirare faptul că cele mai recente previziuni din SUA, au anunţat faptul că lucrurile au cunoscut o întorsătură favorabilă. Centrele pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor din Atlanta, Georgia, estimează că 42% dintre americani vor fi obezi până în 2030, de la un procent de 36% de obezi existent în prezent. Acestea sunt un fel de veşti bune ciudate,  cel puţin până când vom reuşi să le comparăm cu cele  anterioare. Chiar mai rău, sunt previziuni.

Astfel de succese mici nu ascund faptul că obezitatea rămâne o mare problemă de sănătate publică, care pare imună la fiecare intervenţie.

Toate cu excepţia uneia. Scăderea în greutate cu ajutorul procedurilor chirurgicale beneficiază de o rată de succes la care dietele, medicamentele şi campaniile de sensibilizare a opiniei publice pot doar să viseze.

Din nou, menţionăm faptul că este vorba despre un fel ciudat de veşti bune. Chirurgia este o ultimă soluţie, dar ea oferă o speranţă reală. Se pare că poate acţiona mai puţin prin refacerea florei intestinale decât prin recreerea circuitelor de la nivelul creierului. Înţelegerea acestor efecte adverse ar putea deschide uşa unor noi tratamente medicamentoase.

Istoria medicală a scăderii în greutate este plină de eşecuri, deci probabil acesta este începutul unei alte istorii. Cu toate acestea, când prognosticul este atât de sumbru, orice urmă de optimism este o adevărată uşurare.