Continuăm seria paraziţilor din categoria protozoare cu un reprezentant mai special, ce nu se întâlneşte în mod normal la noi în ţară, ci în alte regiuni de pe glob. Este vorba despre încrengătura Apicomplexa, genul Plasmodium cu 4 specii ce parazitează omul.

Cele 4 specii din genul Plasmodium sunt: Plasmodium falciparum, vivax, orale şi malariae.

Răspândire geografică
Aceştia sunt agenţii etiologici ai malariei sau ai paludismului, afecţiune transmisă cu ajutorul unui vector – ţânţarul femelă din genul Anopheles (ţânţarii hematofagi sunt femele, iar masculii sunt bacteriofagi). Malaria este cea mai gravă boală parazitară din lume, afectând peste 100 de ţări şi mai bine de un miliard de oameni. Decesele datorate malariei se ridică la un milion pe an. În trecut, arealul malariei era mai vast, cuprinzând regiuni din America de Nord, Europa sau Rusia, dar acum a fost eradicată din aceste zone, singurele cazuri de malarie fiind cele de import.

În Africa se întâlnesc speciile de Plasmodium vivax şi Plasmodium malariae în nordul continentului. Coborând spre tropice, acestea coabitează cu Plasmodium falciparum şi ovale.

În Asia, malaria este răspândită în Turcia şi în India moderat, mai frecvent fiind întâlnită în China, Thailanda, Vietnam sau Cambodgia.

În America Centrală se întâlneşte Plasmodium vivax, iar în America de Sud există unele focare cu Plasmodium falciparum.


Ciclul evolutiv
Speciile de Plasmodium au două cicluri de evoluţie, la om şi la vector. Omul este o gazdă intermediară, iar ţânţarul Anopheles (femela) este gazda definitivă.

Ciclul la om: ţânţarul în timpul procesului de hrănire inoculează în capilare formele infectante – sporozoiţii, aflate în glandele salivare. După ce sunt vehiculate prin sânge, aceştia ajung şi se stabilesc în ficat, unde vor pătrunde în interiorul hepatocitelor. Aici se vor dezvolta şi matura pentru a forma un schizont tisular, plin cu merozoiţi. Toate etapele de până acum nu sunt însoţite de nici un fel de simptom şi durează între 6 zile şi câteva luni, în funcţie de specia de Plasmodium. Merozoiţii eliberaţi ajung în circulaţie şi fiecare dintre ei va pătrunde într-o hematie, unde se va transforma în trofozoit, forma vegetativă.

Ciclul la vector: într-una dintre etapele de dezvoltare la om, Plasmodiile produc gametociţi în interiorul hematiilor. În timpul hrănirii, ţânţarul absoarbe gametociţii. În interiorul său, aceştia se vor transforma în gameţi ce vor fecunda. Rezultatul fiind apariţia unui oochist implantat în peretele stomacului. În interiorul lui, se vor forma sporozoiţii ce vor migra în glandele salivare, aşteptând să fie inoculaţi la următoarea masă pentru a relua ciclul evolutiv.


Modul de transmitere
Malaria se transmite prin inocularea sporozoiţilor din glandele salivare ale ţânţarului la om, în timpul mesei. Transmiterea se poate realiza, mai rar, prin transfuzii de sânge sau ace contaminate.

Rolul patogen
Etapele desfăşurate în interiorul hepatocitului sunt asimptomatice. Cele desfăşurate în hematie produc semnele şi simptomele specifice malariei: febra ritmică, anemie, splenomegalie.

Febra se datorează ruperii hematiilor ce vor elibera substanţe pirogene în sânge. Infecţia cu Plasmodium vivax şi orale produce febra terţă, cu accese la 48 de ore, iar infecţia cu Plasmodium malariae produce febra quartă, cu accese la 72 de ore.

Anemia apare datorită ruperii hematiilor în număr mare, fiind direct proporţională cu numărul de paraziţi. În infecţia cu Plasmodium falciparum pot fi distruse şi hematii sănătoase.

Complicaţiile ce pot apărea în timpul infecţiei au adus faimă acestei boli – accesul pernicios, o encefalită febrilă, cu evoluţie gravă şi fatală în 2 – 3 zile. Deşi tratată corect rata mortalităţii rămâne de până la 30%. Neuropaludismul, cum mai este cunoscută, apare datorită afinităţii speciei Plasmodium falciparum pentru ţesutul cerebral, fiind mai frecventă la copii decât la adulţi.

O altă complicaţie de temut în cazul malariei este cronicizarea infecţiei – malarie cronică sau malarie viscerală evolutivă. Apare la persoanele netratate şi se caracterizează prin anemie, astenie, dispnee, splenomegalie şi retard fizic la copil.

Febra bilioasă hemoglobinică este o complicaţie cu o rată de deces de până la 30% dintre cazuri. Survine la un bolnav malaric vechi şi debutează brusc prin febră, icter, anemie, oligo-anurie, colaps urmat de decesul bolnavului.


Prevenţie
Rezistenţa la infecţie se poate câştiga prin trecerea prin boală, dar este o imunitate precară şi instabilă. Există o populaţie în Africa ce a dezvoltat rezistenţă naturală la malarie, fără trecere prin boală. Indivizii cu diferite deficite enzimatice, anomalii ale hematiilor sau grupul Duffy negativ (persoanele din acest grup nu au nici un fel de receptori pe hematii) sunt imuni la malarie, dar vor avea alte afecţiuni datorate anomaliilor prezente. Tratamentul malarie se face prin administrarea de chimioterapice anti-malarie diferite, în funcţie de ciclul evolutiv al parazitului. Există unele specii – Plasmodium falciparum ce au dezvoltat o rezistenţă deosebită în faţa acestor chiomioterapice.

În ţările unde malaria a fost eradicată (din grupul acestor ţări face parte şi România) se întâlnesc cazuri de import – turişti sau alte categorii de persoane care au circulat prin zonele unde malaria nu a fost încă eradicata.