Larvele depuse de aceştia sunt de două tipuri: infectante, larve strongiloide şi neinfectante, larve rabditoide. Ambele tipuri de larve sunt mai mici de 1 mm.

Răspândire geografică
Strongyloides stercoralis are o distribuţie cosmopolită, întâlnindu-se şi pe teritoriul ţării noastre. Totuşi, are o frecvenţă mai mare în ţările tropicale unde peste 20 de milioane de oameni sunt expuşi infecţiei.

Habitat
Strongyloides stercoralis se poate reproduce în interiorul gazdei (omul) sau direct pe sol. La om se localizează în interiorul intestinului subţire, unde reuşeşte să supraviețuiască o perioadă de un an de zile.

Ciclul evolutiv şi mod de transmitere
Elementul infecţios este reprezentat de larva strongiloidă. Aceasta ajunge în interiorul nostru prin piele, la nivel plantar sau prin ingestia de alimente şi apă contaminate cu larve strongiloide. Odată ajunse în sânge, larvele strongiloide se vor localiza în plămâni la 6 zile de la momentul infecţiei. Din plămâni urcă pe trahee pentru a fi înghiţite şi ajung în interiorul intestinului subţire, unde devin adulţi şi încep să depună ouă din care vor ieşi larve rabditoide. Acestea vor fi eliminate odată cu materiile fecale în mediul extern unde încep ciclul evolutiv pe sol. Ciclul evolutiv la om se desfăşoară relativ repede – în mai puţin de o lună larvele se transformă în adulţi şi încep să prolifereze în intestinul omului.

Ciclul evolutiv pe sol se referă la larvele rabditoide, formele neinfectante. Acestea evoluează şi se transformă în adulţi liberi ce vor depune ouă. După eclozare va apărea a doua generaţie de larve rabditoide, dar după 3 – 5 zile acestea devin infectante pentru om transformându-se în larve strongiloide. Durata de viaţă a unei larve strongiloide este de 18 zile, timp în care nu se hrăneşte şi aşteaptă o gazdă pentru a o parazita.

Ciclul direct în interiorul gazdei este o varietate a ciclului asexuat. Unele larve rabditoide se pot transforma în larve strongiloide direct în interiorul intestinului. Aceste larve străbat apoi peretele intestinului şi ajung în circulaţie, urmărind acelaşi traseu ca larvele strongiloide ce ne infectează prin piele sau prin ingestie. Acest tip de ciclu evolutiv explică auto-infecţia şi evoluţia cronică a bolii.

Rol patogen
Strongyloides stercoralis este agentul etiologic al strongiloidozei, o afecţiune caracterizată prin trei tipuri de simptome – cutanate, pulmonare şi intestinale.

Faza tegumentară se manifestă atunci când larvele străbat pielea pentru a ajunge în circulaţie şi se caracterizează prin erupţii cutanate ce persistă şi câteva zile.

Faza pulmonară se manifestă prin tuse uscată şi crize de astm. Această fază apare între a 5-a şi a 10-a zi de la momentul infecţiei.

Faza intestinală se caracterizează prin simptome clasice infecţiei cu paraziţi – dureri abdominale, greţuri şi tulburări de tranzit, episoade diareice şi mai rar constipaţie.

La indivizii la care s-a realizat auto-infecţia pot apărea o serie de semne cutanate – traiecte liniare sinuoase, lungi de aproximativ 10 cm lungime şi late de câţiva milimetri. Aceste traiecte se localizează în regiunea anală, pe fese sau pe abdomen. Dispar spontan după câteva zile şi sunt determinate de circulaţia subcutanată a larvelor strongiloide provenite din autoinfecţie.

Strongiloidoza diseminată este o afecţiune gravă, adesea mortală şi apare la indivizii imunosupresaţi (infectaţi HIV), manifestându-se printr-o invazie masivă a plămânilor şi a altor organe (inclusiv creier) de către larvele infectante.

Prevenţie
Prevenţia generală se realizează prin asigurarea unor grupuri sanitare cu nivel ridicat de igienă şi evitarea contaminării solului cu materii fecale. Interzicerea irigării solului cu ape contaminate cu materii fecale şi educaţia pentru sănătate sunt alte măsuri ce pot preveni infecţiile parazitare cu Strongyloides stercoralis.

Bibliografie
en.wikipedia.org/wiki/Strongyloides_stercoralis