O specie parazită înrudită cu Ascaris lumbricoides este Toxocara canis, un vierme cilindric întâlnit la câine şi uneori la om. Aspectul morfologic este similar cu Ascaris lumbricoides, aceeaşi diferenţă de lungime dintre sexe: masculul de 10 cm, femela de 18 cm.
Răspândire geografică Unde întâlnim câini vom întâlni şi Toxocara canis,
deci parazitul are o răspândire cosmopolită, fiind prezent pe mai toată
suprafaţa uscatului, unde omul şi câinii sunt prezenţi.
Habitat Toxocara canis în
stadiul de adult se localizează în intestinul subţire al câinelui, iar
în stadiul larvar se poate întâlni accidental la om. Când parazitează
omul se localizează la nivelul ochilor sau în viscere.
Ciclul evolutiv şi mod de transmitere În
intestinul gazdei definitive, câinele, femela depune zilnic aproape
200.000 de ouă. Acestea ajung pe sol şi devin infecţioase pentru om şi
alte animale. Apa, legumele sau fructele contaminate pot infecta omul.
Eliberate în stomac, larvele migrează în ficat sau în plămâni. Din
aceste organe pot intra în circulaţie şi vor ajunge la inimă sau creier,
fiind incapabile să mai găsească drumul spre intestinul omului.

Rol patogen Larvele de Toxocara canis determină la om toxocaroza cunoscută şi sub numele de sindrom de larva migrans visceralis.
Fără gazda specifică – câinele, larvele nu pot ajunge la stadiul de
adult. Aflate în impas parazitar la om rămân la stadiul larvar şi
migrează în ţesuturi unde determină leziuni şi formarea de granuloame.
Sindromul de larva migrans ocularis apare atunci când larvele de toxocara canis migrează
în ochiul omului. Prezenţa unei singure larve duce la formarea unui
granulom cu eozinofile la polul posterior al ochiului.
Semnele şi simptomele care apar sunt în
funcţie de gradul de infecţie şi localizarea larvelor. Dacă sunt
localizate la nivelul plămânilor se manifestă prin tuse, la nivel
cutanat prin urticarie, la nivel hepatic prin dureri abdominale şi
tulburări digestive datorate afectării modului de eliminare a bilei, iar
la nivel ocular scade acuitatea vizuală şi se poate produce în timp
strabism.
Diagnosticul de certitudine se pune prin
evidenţierea anticorpilor specifici, iar semnele de orientare sunt
creşterea importantă a numărului de eozinofile – peste 20.000 pe mmc.
Tratamentul este medicamentos, iar eficienţa sa este în strânsă legătură
cu scăderea numărului de eozinofile.
Prevenţie
Prevenţia generală se realizează prin
întreruperea ciclului evolutiv al parazitului – eliminarea câinilor fără
stăpân şi îndepărtarea copiilor de animalele tinere posibil purtătoare
de paraziţi (câini şi pisici). Prevenţia specială se referă la
efectuarea de controale veterinare periodice pentru animalele cu stăpân
pentru a descoperi şi trata din timp infecţiile parazitare.
Bibliografie en.wikipedia.org/wiki/Toxocara_canis imagine: www.dpd.cdc.gov/dpdx/html/Toxocariasis.htm
|