 Vom
prezenta în cele ce urmează câţiva paraziţi ce au printre gazde şi
omul. Unul dintre aceştia este un protozoar ce face parte din
încrengătura Rhizoflagelata, clasa Flagellata. Numele acestuia: Giardia
intestinalis, unul dintre cei mai "celebri" paraziţi intestinali.
Giardia intestinalis (cunoscută şi sub alte denumiri – Lamblia intestinalis)
se poate întâlni sub două forme: trofozoit şi chist, acestea având
scopuri diferite în evoluţia parazitului. După cum reiese din numele
clasei, acest parazit prezintă flageli (nu unul, ci opt) pentru a se
putea deplasa liber, dispuşi în jurul trofozoitului care măsoară 15 μm
lungime şi 10 μm lăţime. Chistul este forma de rezistenţă a parazitului
în mediul extern, dar şi elementul infectant.
Răspândire geografică
Giardia
intestinalis este un parazit întâlnit pe tot globul, dar mai frecvent
în ţările cu un nivel scăzut de igienă şi în colectivităţi. Uneori apare
sub forma unor epidemii hidrice, sezonier sau sporadic.
Habitat
Gazda
preferată a acestui parazit este omul, foarte rar întâlnindu-se la
porc, câine sau pisică. La om, Giardia intestinalis se localizează în
intestinul subţire.
Modul de transmitere
Principala
sursă de agent patogen este omul, uneori locul nostru fiind luat de
animalele domestice. Omul se contaminează prin ingestia de chisturi
(forma de rezistenţă şi elementul infectant), între 1 şi 10 chisturi
fiind suficiente pentru a produce infecţia. Transmiterea directă este
frecventă în colectivităţi – şcoli, grădiniţe, tabere, dar se poate
transmite şi indirect prin intermediul apei sau a alimentelor ce
transportă chisturile.
Ciclul evolutiv
Trofozoitul
de Giardia intestinalis trăieşte la suprafaţa mucoasei din duoden (o
altă denumire a parazitului fiind Giardia duodenalis) sau jejun. Uneori
se poate ascunde între vilozităţi, astfel scapând de acţiunea
medicamentelor şi tot astfel apărând recidivele după tratament. În
interiorul tubului digestiv trofozoitul de Giardia intestinalis poate să
se multiplice prin diviziune binară (un trofozoit va forma alţi doi
trofozoiţi) sau să se transforme în chist. Motivele ce conduc la
transformarea trofozoitului în chist, deşi se află în interiorul unei
gazde, nu sunt încă cunoscute. După transformarea în chist, aceştia
parcurg tot tubul digestiv în mod pasiv, transportaţi împreună cu
conţinutul intestinal şi vor fi eliminaţi prin materiile fecale la
exterior. Ajunşi în mediul extern, vor căuta noi gazde pentru a începe
un nou ciclu.
Rolul patogen
Giardia
intestinalis produce o boală numită giardiază sau lambliază. Adultul
tolerează bine parazitul, fiind de obicei asimptomatic, în schimb
copilul va suferi din plin, manifestând simptomele specifice infecţiei
parazitare: tulburări digestive (dureri abdominale, greţuri, anorexie şi
diaree), tulburări neuropsihice (astenie, dureri musculare, cefalee sau
insomnie) şi reacţii alergice (erupţii, prurit nazal sau anal).
Diareea
este un simptom principal şi se manifestă prin scaune păstoase şi
lichide, de culoare galbenă, uneori spumoase sau grăsoase, foarte rar
pătate cu sânge. Frecvenţa acestor scaune este de 5 – 10 pe zi, mai dese
dimineaţă şi postprandial. Diareea este însoţită de dureri abdominale
intense şi poate alterna cu episoade de constipaţie. În absenţa unui
tratament eficient starea generală a copilului se alterează, acesta
pierde din greutate şi devine astenic. Uneori pot apărea tulburări în
absorbţia grăsimilor, proteinelor şi a zaharurilor, dar şi a unor
vitamine ca B12 sau acidul folic.
Diagnosticul este
copro-parazitologic, adică se va studia la microscop un preparat umed
din materiile fecale pentru a se pune în evidenţă chisturile de Giardia
intestinalis. Se mai poate practica în anumite situaţii biopsia mucoasei
duodenale sau aspirarea lichidului duodenal.
De regulă,
tratamentul infecţiei cu Giardia intestinalis este familial sau în
colectivitate şi se recomandă administrarea de Metronidazol în diferite
doze pe kilogram.
Prevenţie
Prevenţia
infecţiei este în general simplă, fiind necesar respectarea unor reguli
minime de igienă: spălatul pe mâini înainte de masă sau după folosirea
wc-ului, evitarea consumului de apă şi alimente din zone neigienizate.
Bibliografie
http://en.wikipedia.org/wiki/Giardia_lamblia
|
